Drama româncelor în străinătate,autor Ion Nălbitoru

            În cartea sa “Dezrădăcinare sau Un nou început” doamna Helene Pflitsch prezintă drama unei femei care trecuse de prima tinereţe şi căreia soarta i-a pregătit o trăire zbuciumată de câţiva ani.  Ca orice om, eroina româncă, Emma, aspiră nu numai la împlinirile profesionale, ci şi la o dragoste adevărată, indiferent de vârstă. Se recoasatoreste   dintr-un imbold al unei şoapte care o îndeamnă să facă acel pas în viaţa sa. Din acel moment necazurile şi suferinţele par că nu se mai termină. Printr-un act nesăbuit renunţă la servici şi la locurile natale şi pleacă cu sotul ei în Germania.
            Ca orice român încătuşat de un regim care tocmai apusese, a simţit nevoia de evadare spre lumea tuturor posibilităţilor, spre acea democraţie pe care o visam cu toţii, dar care, fără să bănuim, are numeroase capcane.
            Emma pleca dintr-o ţară frumoasă, bogată, cu ţinuturi mirifice, cu oameni harnici şi ospitalieri, cu tradiţii şi obiceiuri specifice către o lume necunoscută, într-o ţară occidentală cu un renume, dar a cărei limbă, destul de dificilă, nu o cunoştea. Evadarea în necunoscut se asemăna cu o veritabilă aventură din care spera că va ieşi cu multe satisfacţii şi împliniri. Dar, deşi avea o facultate la bază, s-a alăturat unui bărbat bolnav care între timp a suferit un handicap. Dăruirea şi altruismul său n-a ţinut cont de acest impediment şi s-a decis să lupte pentru noua sa familie, sacrificându-şi mândria şi demnitatea de femeie cultă, să se adapteze noii situaţii.
            Dar în Germania, ca de altfel în toate celelalte state occidentale, românii nu sunt priviţi decât ca un popor de ţigani. În occident totul înseamnă bani, afaceri profitabile şi înrobirea celor de altă naţionalitate.
            Chiar dacă mulţi dintre noi credem că poporul german este plin de corectitudine, ne cam înşelăm. Comporatmentul său faţă de străini este la fel latinilor din occident. Am o experienţă de viaţă de doi ani în Italia şi am cunoscut multe romance tratate ca slugi de către persoane analfabete care nici nu ştiau pe ce continent este România.
            Adevărul este că după “revoluţie” noi românii ne-am dezbinat şi în afară nu suntem uniţi. Sunt românce care în legătură cu alte  “agenţii” îşi bat joc de propriile concetăţene.
            Autoarea, doamna Helene Pflitsch, ne prezintă povestea Emmei ca pe un film cu secvenţe ce alternează de la prezent la trecut şi invers. Eroina, pentru că Emma este într-adevăr o eroină, se sacrifică, dar nu cedează lupta cu obstacolele vieţii şi societatea în care păşise.
            Astfel, ajunsă în Germania cu soţul său, Erich, stigmat de un handicap şi căruia îi trebuia o proteză pentru piciorul amputat, dar care mai era şi pretenţios, reuşeşte să găsească o slujbă pe bani puţini, prin intermediul altei românce care lunar îşi aştepta comisionul, la o familie de nemţi bătrâni, Oma de 88 de ani şi Opa de 92 de ani.
“Mă simţeam o plantă ruptă. Rădăcinile mi-au rămas undeva, la două mii de kilometri şi nu ştiam dacă voi găsi pământ bun să pot supravieţui”, se destăinuie Emma. 
            Românca încearcă să se adapteze condiţiilor şi rigozităţii nemţeşti. “Masa de prânz o luăm la doisprezece fix. Aş putea spune, fără să exagerez, că tot ce se întâmplă în această casă este după ceas. Parcă suntem la pupitrul unui aeroport şi coordonam zborurile. Trebuie respectat programul. O deviere de un minut presupune muncă în plus şi complicaţii pentru alte zboruri…”
            Dar Emma nu cedează. “Lacrimile sărate îmi inundă obrajii. Îngenunchez să aduc ordinea în dulap şi am impresia că viaţa mă îngenunchează definitiv. Şi asta doar pentru că sunt acuzată într-o limbă în care nu mă pot apăra” La toate acestea se adaugă  cuvintele:
“Tigancă proastă” de care bătrâna nemţoaică nu făcea economie.
            Emma, de la o femeie respectată în ţara sa, ajunsese batjocura acestei bătrâne de 88 de ani. Dar cu timpul a înghiţit aceste ieşiri şi s-a obişnuit cu eticheta de “ţigancă”.
            Autoarea pătrunde adânc în sufletul personajului şi-i descrie cu emoţie trăirile şi zbuciumul interior, de parcă ea însăşi ar lua parte la acele evenimente nefaste.
            În momentul când Emma părăseşte acea familie, Helene Pflitsch, îi surprinde cu măiestrie acea eliberare din cuşca în care fusese prizonieră câteva luni: “Eram liberă! Pentru a doua oară în viaţă aveam impresia că îmi luasem zborul dintr-o colivie în care nu pătrunseseră nici razele soarelui, nici lumina stelelor. Şi pentru a doua oară în viaţă mi-am jurat să nu mă mai las prinsă în cuşcă, indiferent din ce era confecţionată”.
            Dar bucuria i-a ţinut doar până acasă unde o aştepta soţul, Erich, care se obişuise să stea cu orele la calculator şi să comande, având şi anumite pretenţii, fără să aprecieze sacrificiul unei femei de care era legat doar printr-o consimţire şi un act de mariaj. Fiecare avea copiii săi din căsătoria anterioară. Domnul nu ţinea cont de umilinţa la care fusese supusă şi-i pretindea bani ca să-şi schimbe proteza cu alta de 3000 de euro! Revoltată, femeia îi replică pe bună dreptate: “ Ştii tu cum se câştigă 500 de euro?! Ştii tu câte umilinţe am îndurat în aceste patru luni? Şi nu e vorba că am schimbat pixul cu pămătuful de la WC. Am fost nevoită să mă transform într-un robot… Fără minte, fără simţuri!… Ştii tu cum e să priveşti acele ceasuri care refuză să se mişte?”
            Singura lui consolare era că nu nimerise la o familie imobilizată la pat care să urle şi să ţipe la orice oră din zi şi din noapte, să scoată de sub ea şi s-o spele de “rahat”.
            Dar şirul suferinţelor nu se termină aici. Emma îşi caută joburi. Lucrează la curăţenie, la călcat rufe, la restaurant unde se luptă cu maldărele de vase. “Nu plânsesem niciodată. Nici măcar atunci când tata m-a parasit, mult prea devreme şi pe neaşteptate, lacrimile nu au vrut să apară. Acum, parcă erau un şuvoi ce nu mai încăpea în matcă”.
            Alteori era înfruntată cu obrăznicie, ceea ce-i redeschidea rănile sufletului: “Când am îndrăznit să mă plâng mi s-a strigat flegmatic:
– Du-te în România!”
            Se simţea o victimă printre străini, dar altă şansă nu mai avea decât să suporte. La suferinţa şi teroarea străinilor era obligată să suporte ifosele şi sâcâielile soţului bolnav, care, din pricina invalidităţii, îşi descărca răutatea asupra celei care îl iubea şi-l întreţinea ca pe un copil neascultător şi mofturos.
            Scriitoarea, Helene Pflitsch, prinde din zbor, cu fineţe, acel zbucium interior al femeii departe de concetăţenii săi, de părinţi şi copii, drama sa într-o societate în care o străină crede că nu se va adapta. Totuşi, personajul principal din romanul “Dezrădăcinare sau Un nou început” nu abandonează lupta cu capriciile societăţii capitaliete, unde “bravează” democraţia sub semnul întrebării şi drepturile omului sunt “fluturate” statelor din răsăritul Europei, printre care şi dreptul de a fi slugă! În realitate democraţia este o lozincă sau mai degrabă o noţiune utopică, deoarece ceea ce vrea să exprime este o perfecţiune care de fapt nu există! Orice orânduire, orice regim are imperfecţiunile sale bazate pe interese şi o emulaţie cu viaţa însăşi. Dar ce este viaţa? Este drumul de la maternitate la cimitir! Cu cât distanţa dintre ele este mai mare, cu atât durata de viaţă a individului  este mai lungă şi implicit trăirile mai intense şi experienţele mai numeroase, unele positive aducătoare de fericire iar altele îndurerându-ţi sufletul.
            Lectura acestei cărţi este lejeră, fluentă ca apele unui râu  şi-ţi creează o anume tensiune prin care nu-ţi vine s-o laşi din mână până nu ajungi la deznodământ.
            Ceea ce ne prezintă doamna Helene Pflitsch în cartea „Dezrădăcinare sau Un nou început” este doar un episod din dramele de care au parte mamele, soţiile sau fiicele românce plecate în lupta pentru existenţă nu numai în Germania, Italia sau Spania, ci oriunde în lumea aceasta. De multe ori urmările unor astfel de „dezrădăcinări” fiind nefaste pentru familie.
            Din fericire destinul îi acordă  Emmei încă o şansă pe care aceasta, în urma unor complexe frământări psihice, o acceptă. Şi aceasta pentru că nici în acele clipe de disperare nu şi-a pierdut cumpătul şi a sperat neîncetat într-o viaţă mai bună. În cele din urmă soarele a răsărit din nou în viaţa Emmei cu „Un nou început”!
                                                                                        Ion Nălbitoru
                                                                                    octombrie 2013
Delta_si_perlele_litoralului_ion_nalbitoru_1379321048

    ION NĂLBITORU

 
        S-a născut la 6 ianuarie 1956, la Bălceşti, jud. Vâlcea. Este inginer hidrotehnist, scriitor (romancier, poet, dramaturg, epigramist, memorialist), membru al Forumului Cultural al Râmnicului (2009), membru fondator şi preşedinte al Forumului Cultural Brezoi (2009), membru al Asociaţiei Naţionale „Cultul Eroilor-Regina Maria” – Fil. Jud. Vâlcea, Subfiliala Brezoi (2010), membru al Ligii Scriitorilor Români – Filiala Vâlcea (2010) şi al Societăţii Culturale „Anton Pann” – Râmnicu Vâlcea (2010), membru fondator al Cafenelei Literare „Info-Cozia” Călimăneşti (2010).
        Începând cu anul 2009 publică o serie de pamflete, epigrame, poezii, parodii, fabule, articole, schiţe şi fragmente din romanele proprii în mai multe reviste din ţară şi din străinătate: „Info Cozia” (Călimăneşti), „Scurt Circuit Oltean” (Slatina), „Constelaţii diamantine” (Craiova), „Art-emis” (Rm. Vâlcea), „Memoria slovelor” (Rm. Vâlcea), „Agora literară” (Cluj Napoca), „Naţiunea”, „Actualitatea românească” (Italia) etc.
         Volume publicate: Cascada Tinereţii, roman, Ed. Tip Naste, Piteşti, 2007; La poarta destinului, teatru, vol. I, Ed. Tip Naste, Piteşti, 2007; Stăpânul soarelui, teatru, vol. II, Ed. Tip Naste, Piteşti, 2008; Fântâna Sângeroasă, roman, Bucureşti, 2009; Edenul şi infernul unei lumi, teatru, vol. III, Bucureşti, 2009; Arhimandritul Mina Stan – un slujitor devotat Domnului, Ed. Petrescu, Rm. Vâlcea, 2011; Arhimandritul Mina Stan – omul rugăciunii, omul suferinţei, Ed. Credinţa Strămoşească, Iaşi, 2012.
        Volume în lucru: Urmaşul lui Dracula – roman; Castelul bântuit – roman.
            A publicat o serie de referinţe şi evocări în două volume realizate în colective de autori: Personalităţi de seamă ale Bisericii Ortodoxe Române. Înaltpreasfinţitul Părinte Gherasim Cristea, Arhiepiscop al Râmnicului, la 97 de ani – volum aniversar, Ed. Petrescu, Rm. Vâlcea, 2011 (volum îngrijit de Eugen Petrescu); Costea Marinoiu – un dascăl al culturii vâlcene, în Volum omagial. Costea Marinoiu 75 de ani de la naştere, Ed. Petrescu, Rm. Vâlcea, 2012 (volum îngrijit de Eugen Petrescu), – Dincolo de cuvânt, Ed. ARHIP ART Sibiu, 2012, coordonator Valentina Becart,          Epigramiştii se prezintă,Ed. Grafit Bacău, 2012, coordonator Rodica Hanu-Pavel
        Ion Nălbitoru este prezent în trei dicţionare: Liga Scriitorilor Români – dicţionar biobibliografic, vol. I, Ed. Dacia XXI, Cluj Napoca, 2011, pp. 279-280 (coord. Anda Dejeu); Enciclopedia Judeţului Vâlcea, vol. I, Ed. Fortuna, Rm. Vâlcea, 2010, p. 849 (coord. prof. dr. Ion Soare). Enciclopedia Judeţului Vâlcea, vol. II, Ed. Fortuna, Rm. Vâlcea, 2012, p. 677    (coord. Prof. Dr. Ion Soare.
  
 
 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s