Arhivă pentru Iulie, 2016

13866655_1156415221082939_197488675Remarcam încă din 2012, la debutul autoarei Helene Pflitsch, cu romanul “Dezrădăcinare sau Un nou început”, Editura Sympoesium, Iaşi, forţa prozatorică a acesteia, şi afirmam în cronica apărută şi în volumul FILOVERBA, Repere critice, vol. I, că avem de-a face cu un autor care stăpâneşte scriitura de anvergură, şi îi punctam stilul alert, de decupaj cinematografic, specific prozei moderne, în care personaje şi locuri, acţiuni şi descrieri se combină alert fără să obosească cititorul, stârnind şi incitând la citirea următoarei pagini, ca-ntr-o fericită captivitate. Un roman al adaptării, surprindeam noi, acolo, tema centrală, la un spaţiu nou, respectiv, Germania, în urma unui act mai mult sau mai puţin voit, anume emigrarea personajului principal feminin. A urmat, în 2013, “Jurnalul şefei mele”, Editura Singur, Târgovişte, o poveste a adaptării la noile condiţii de după actul social-politic din Decembrie 1989, din România, când totul pare a se schimba, şi oameni, şi mentalităţi, şi relaţii sociale, şi tot, tot… Pe acest fundal, acţiunea romanului, spuneam pe atunci, surprinde aceste transformări cu umor, dar şi cu durere, cu simpatie, dar şi cu necesara detaşare de mizeriile inerente sau provocate ale momentelor acelora. La fel ca şi în romanul de debut, în el, întâlnim o forţă romanescă bine conturată, care, acum, se răsfrânge ceva mai puţin analitic, şi mai mult sintetic. Rămâne, însă, acelaşi apetit pentru surprinderea detaliilor, fie de ordin interior, fie de cel exterior, iar ca temă centrală, din nou, apare adaptabilitatea, de această dată a unei întregi societăţi, cea românească, la noua condiţie determinată de momentul Decembrie ’89, dar redată printr-un grup de prieteni, colegi de serviciu, într-un periplu în ţară şi în afara ei, într-un fel de delegaţie..

Cu noua sa aparţie editorială, UMBRA DIN  NOAPTE, Editura VitaPreventEdit, Drăgoteşti, Dolj Romania, Helene Pflitsch reconfirmă multe dintre surprinderile noastre critice. Mai întâi, forţa prozatorică, acelaşi suflu puternic, bine menţinut pe parcurs – romanul are în jur de 480 de pagini – o scriitură care nu se întinde doar de dragul de a acoperi paginile, ci are raţiuni bine argumentate. Apoi, este aceeaşi temă, am zice, chiar dacă mai puţin evidentă, anume acomodarea cu un nou mediu, acum, în “Umbra din noapte”, descoperirea, explorarea fiind mult mai personală, mai adâncită spre fiinţă, spre trăirile intime, personajul principal, Victor, încercând să se descopere pe sine șicanându-i pe cei din jurul său, dar mai ales pe Anna, femeia care-l incită, şi pe care nu o poate surprinde după… canoanele – citeşte prejudecăţile – cu care bărbaţii, în general, teoretizează relaţia cu o femeie, apoi încercând să treacă şi în practică, să se comporte în relaţie directă conform acestei teorii. Victor este, de altfel, alter ego-ul autoarei, în Victor trebuie s-o vedem pe Helene Pflistch, precum pe Flaubert în madame Bovary, în romanul “Doamna Bovary”, sau pe George Călinescu în Otilia Mărculescu, în romanul „Enigma Otiliei”. Desigur, sunt câteva diferenţe, precum faptul că Anna nu este chiar o femeie care să decadă, să se autoflageleze prin prostituţie mai mult sau mai puţin vizibilă, dar, oricum traumatizantă – cazul Bovary – din contră, Anna încearcă să-şi salveze un trecut prin prezentul la care încearcă, şi ea, să i se adapteze, şi să se înţeleagă pe sine, şi să se împace cu trecutul său, şi cu propriul ego. Spre deosebire de Otilia, Anna nu este ingenua, naiva venită în oraş spre a i se integra şi a beneficia de o avere potenţială, Anna este, înţelegem, bine ancorată în realitate, dar suferă de o vădită vulnerabilitate în faţa unei societăţi agresive, devoratoare de sensibilităţi şi destine incerte – aici, intuim afinităţi cu Otilia lui Călinescu, şi ea violentată de “lumea oraşului”, de fapt, a unei societăţi în decadenţă accentuată.

Cartea Helenei Pflistch se decupează foarte bine nu doar prin masivitate ci şi prin tenta balzaciană a story-ului, în care se împletesc elemente de descriere şi portretizare extrem de bine conturate, începând cu exteriorul şi continuând cu sinele, interiorul, până spre intimităţi provocatoare intelectual. La fel, avem descrieri ample ale locurilor acţiunii, cu amănunte interesante, care pot scăpa simplului vizitator. Dincolo de aceste elemente de balzacianism, cât priveşte partea de romantism, ei, bine, povestea de dragoste – inedită şi deloc confortabilă, casnică – este  prezentă şi ne dă fiori nebănuiţi, asta şi datorită elementelor de modernism pe care autoarea le grefează în pagini, anume o reflectare din mai multe unghiuri a personajelor, astfel încât avem o imagine multidimensională a lor, o conturare 4D, am zice împrumutând din limbajul filmului supertehnicizat, încât avem impresia că şi noi suntem acolo, în mijlocul lor, şi că am putea interveni oricând în acţiune, sau în dialogul lor. Unitatea clasică a romanului UMBRA DIN NOAPTE vine şi din folosirea tehnicii simetriei, dincolo de unitatea canonică a povestirii în sine, în această ordine de idei, avem de-a face cu prima acţiune a romanului, când Victor şi Anna se cunosc la o petrecere, şi imediat după, şi la final, când descoperirea de către acelaşi Victor, a unei laturi importante a Annei – personaj enigmatic, fluid, la limita dintre cuminţenie şi neonconformism, dintre obişnuit şi aventuros – prin amănunte cu totul noi, care ne aruncă într-o zonă insolită, deschizând posibilitatea, am îndrăzni, unei continuări a cărţi, într-un nou volum.

UMBRA DIN NOAPTE – chiar titlul îndeamnă spre enigmă, spre explorare plină de neprevăzut, ca la intrarea într-un spaţiu de care te temi, dar care te incită, întunericul, umbra aşteptându-te parcă spre a o risipi, spre a o aduce la lumină, se sprijină pe o ahitectură scriitoricească solidă, bine gândită, oricând gata să se plieze pe aşteptările cititorului, dar nu spre a-l moleşi ci pentru a-i excita interesul. Desigur, titlul are şi conotaţie oximoronică, în noapte, în întuneric, umbrele nu au cum să se vadă, în mod real, ele însele fiind parte a întunericului, dar metafora, desigur, se devoalează la lectură, ne permite, aşadar,  să clarificăm sugestia sintagmei, în acest caz, lectura devenind şi o “aventură”, la care vă invităm cu toată încrederea.

 

Dan Şalapa, iulie 2016

Anunțuri