Arhivă pentru Ianuarie, 2016

Iarna_pe_varful_ToacaFragment din manuscris

Eram acolo sus de ceva vreme, neputându-mă sătura de peisajul ce îl vedeam. Deasupra mea cerul era așa senin și aproape, încât trebuia doar să întind mâna ca să îi bat la poartă. Doamne, dacă ceva mă putea face împlinit, în acele momente, Ceahlăul își îndeplinea misiunea cu prisosință.

Le-am mulțumit în gând părinților și bunicului, plecat în călătoria fără întoarcere, pentru sămânța ce-au sădit-o în mine, învățându-mă să iubesc muntele.

Îmi doream să stau acolo întreaga zi umplându-mi sufletul de energia binecuvântată ce se cobora pe Pământ. M-am lăsat să alunec pe geaca ce o dezbrăcasem și o aruncasem la picioarele mele. Am simțit telefonul din buzunarul ei și l-am scos ca să îl protejez de vreo stricăciune.

Priveam lacom în zare. Albastrul cerului mi-a amintit de ea.

Fără să stau pe gânduri i-am format numărul. Mi-a răspuns imediat și în ciuda locului unde mă aflam, a depărtării, îi simțeam răsuflarea.

– La mulți ani! i-am spus cu o bucurie imensă.

– La mulți ani și ție.

– Ghicește de unde te sun?

– Cu siguranță de pe vreun munte încărcat cu zăpadă.

– De la Poarta Cerului – i-am spus – și înțeleg perfect de ce ești tu îndrăgostită de culoarea lui. Ba mai mult, o să scriu o teză de doctorat și voi demonstra căldura acestei culori. Cine a zis că este rece? Nuuu! Aici, deși totul este albastru  simt că îmi clocotește sângele în vine.

– Interesant. Credeam că te-ai dus la schi, să te relaxezi și nicidecum să faci studii asupra culorilor.

– Păi, aici unde sunt, e inevitabil. Ți-ar plăcea aici! O, ce ți-ar plăcea!

Tăcea. Îi ascultam respirația iar cu ochii sorbeam frumusețea ce mă înconjura ca și cum prin ei, imaginea ajungea și la ea.

– Sunt pe Toaca, i-am spus într-un târziu. Ceahlău, 1900 metri altitudine. E așa senin încât văd până hăt departe, la ruși. Doamne, ce mi-aș dori acum să am puteri magice și să te teleportez aici. Ce zici, Extrateresta din tine nu găsește soluția?

– Ești beat? m-a întrebat râzând.

– De ce crezi asta? am întrebat-o revoltat.

– Încercam să dau o explicație… Parcă nu ești tu…parcă nu ești tu cel din ultima vreme, a murmurat.

– Nu sunt beat. In ultimele zile am băut doar ceai cald. Abia dacă mi-am udat gâtul azi noapte cu ceva tărie. S-au lipit de mine niște studenți care sunt antialcool, antițigări, anti….habar nu am încă la ce sunt anti.

– Studenți? Cum așa? Unde l-ai uitat pe prietenul tău neprețuit?

Îi simțisem ironia și în același timp surprinderea că nu sunt împreună cu persoanele pe care le bănuia aproape de mine. Pentru întâia oară lăsa să i se simtă curiozitatea.

– Da, niște studenți, întâlniți pe drumul de urcare. Prietenul la care te gândești, probabil la ora aceasta, doarme dus într-o cabană din Retezat.

– Aha… am auzit-o murmurând.

– Unde ți-ai făcut Crăciunul, unde ai fost în noaptea trecută?

– Hm-mm!… Crăciunul… un timp l-am tot căutat pe Moș Crăciun. Doream să fiu sigură că mi-a primit scrisorica. Mi-a transmis într-un târziu că nu am fost suficient de cuminte și nu a vrut să îmi îndeplinească dorința. Supărată, nu am avut altă cale decât să accept invitația unor oameni dragi care mai păstrează încă tradițiile…știi tu… porc tăiat, cârnați, cartaboși și haioșe… haioșe mari de un jumate de kilogram, care ți se topesc în gură.

– O! Îmi faci poftă! Îmi plac și mie la nebunie… Și astă noapte, ce-ai făcut, am insistat sesizând că uitase să îmi dea răspunsul complet. Hei, ce-ai făcut azi noapte, am repetat pentru că, răspunsul întârzia să vină. Să nu îmi spui că l-ai petrecut în vârful patului.

– În fiecare an îmi promit că, următorul revelion îl voi petrece acolo. Din păcate încă nu am reușit să-mi țin promisiunea. Cine știe, anul acesta, probabil…

– Mă îndoiesc că ți-ai dori așa ceva.

– De ce? Zău, mă jur, revelionul în pijama, singură, butonând telecomanda televizorului, mi se pare… extraordinar.

Am râs încercând să mi-o imaginez așa cum singură se descrisese.

– Și cu părul pe moațe, bănuiesc, am intrat în jocul ei, îmbogățind cu ceva nou tabloul prezentat.

– Ei,  asta doar așa, ca să am ce face în ajun, că la părul meu neastâmpărat, dacă îl mai chinuiesc și cu moațe…

– Ok, o să pun umărul și te voi ajuta ca viitorul revelion să îl petreci cum îți dorești. Mă lași să ghicesc la ce restaurant ai fost în noaptea asta?

– Nu vei putea, mi-a spus categoric.

– Ba da, dacă îmi dai câteva repere.

– Ce îți pasă? Ești acolo sus într-o lume de vis, la care, cu siguranță, nici un restaurant, indiferent câte stele ar avea, nu i-ar putea face concurență.

– Asta, cu siguranță! Dar, mi-ar plăcea să știu care sunt gusturile tale și unde te-ai oprit tu.

– Gusturile mele? E încurcătură mare între gusturile mele.

– Hai, de ce nu mărturisești? Sau poate nu ai avut bani să îți faci o ținută pe măsură și ai îmbrăcat rochia aia neagră, în care te-am întâlnit la petrecerea lui Cristi?

– Nu mă îmbrac niciodată în noaptea de anul nou în negru… Hai să îți spun, să nu te prăvălești cumva de oftică de acolo. E prea sus și, până jos, nu s-ar alege nimic de tine. Sau, Doamne ferește, te ia vântul și ajungi la ruși. Mai rău…  Anul acesta am îmbrăcat o rochie verde… așa, ca ochii mei. Puțin mai scurtă decât aș fi dorit și cu două breteluțe subțiri. Recunosc, mi-a fost puțin frig. M-am încălzit însă cu șampanie… cu multă șampanie. De altfel, fac ce fac și de fiecare dată îmi găsesc un motiv și beau în nopțile astea multă șampanie.

– Tu?! Tu ai băut șampanie?! Parcă ziceai că, nu îți place șampania.

-Așa e. Dar nu o poți evita la anul nou. Mi-am mai dorit să beau la un anumit eveniment, dar nu a fost să fie. Am recuperat acum. Am băut multă șampanie. Din cupe din acelea de cristal lunguiețe… Anul acesta, îți spun doar ție, cred că am exagerat. Nu prea știu cum m-am dezbrăcat și am ajuns în pat… M-am trezit adineauri și… priveliștea nu mă bucură. Încerc de ceva vreme să-mi culeg îmbrăcămintea de pe jos, doar că… e un chin să mă aplec. Și capul îmi plesnește. Simt miros de cafea la bucătărie, dar… e atât de departe.

Am simțit un junghi în inimă. Deși vocea ei părea ironică puteam jura că nu minte, chiar dacă exagera cu descrierea. Un gust amar îmi apăruse în gură conștient că în subconștientul meu, fusesem egoist și sperasem să îmi spună că fusese singură în noaptea revelionului.

– Un antinevralgic, o cafea și un masaj bun va rezolva totul, i-am sugerat cu jumătate de gură.

– Mm – mm, da! Probabil ai dreptate.

– Minți, nu? m-am trezit întrebând-o.

– Mint? Cum adică? Nu, nu mint! Lucrurile mele sunt împrăștiate pe podea. Știi, oricum nu sunt în stare să le adun. O să păstrez totul așa cum este acum până vei coborâ din munții tăi. Și-o să-mi fac o fotografie să vezi cum arăt mahmură.

-Nu mă provoca. S-ar putea să vin mai devreme decât crezi.

-S-ar putea să te aștept.