Arhivă pentru Iunie, 2014

Desktop3    Facem filme cu și despre ei pe care le vizionăm cu sufletul la gură, le ascultăm muzica și chiar ne prindem în ritmul ei la fiecare petrecere la care participăm (şi nu vorbesc de manele, ci de muzica aceea care ne încântă auzul și sufletul), ne costumăm la carnavaluri în țigănci cu fuste colorate și salbe de galbeni la gât, visăm ca măcar o dată în viață să iubim și să fim iubiți cu aceeași pasiune cum o fac ei, dar le punem în cârcă toate fărdelegile care ne înconjoară și îi arătăm cu degetul, acuzându-i de murdărirea imaginii noastre în ochii lumii europene.

Aceștia sunt țiganii în viziunea noastră, chiar dacă de cele mai multe ori expunem doar partea jegoasă a cămășii cu care îi îmbrăcăm.

Nu știm cum au ajuns să poarte cămăși „Made în România”, când ei sunt risipiți de la est la vest în toată Europa aceasta și nu lipsesc nici din celelalte continente ale Pământului, dar în graba de a ne justifica propriile frustrări și neputințe nu zăbovim prea mult asupra căutărilor.

De-a lungul vieții, fiecare contact pe care l-am avut cu țiganii m-a pus în fața unei dileme pe care nu am știut s-o rezolv. Atât timp cât am trăit în țara mea, am trecut peste ea cu aceeași superficialitate ca cei de lângă mine. A trebuit însă, să îi acord atenția cuvenită imediat ce pașii m-au purtat pe alte meleaguri și m-am trezit fiind etichetată cu sintagma „țigancă-româncă”încă după primele cuvinte de prezentare.

A fost motivul principal pentru care mi-am dorit cu ardoare să citesc „Țiganii, aurul și diamantele”, autor Samson Iancu, ed. Singur, Târgoviște, 2011, fără să cunosc la momentul apariției primului volum autorul. Aflasem doar că este cineva care, ca și mine și mulți alții, luaseră calea pribegiei. Mai mult decât atât, își avea rădăcinile în etnia pe care o simțim asemeni unei ciuperci otrăvitoare crescută pe trupurile noastre și că pusese în paginile acestei cărți faptele și trăirile sale în contact cu lumea necunoscută în care pășise.

Speram să găsesc în rândurile scrise răspuns întrebărilor mele.

A trebuit să treacă câțiva ani, să apară încă două volume sub același titlu (vol. II, ed. ZIP, 2011 și vol. III ed. Singur, 2013) și să intru în contact cu domnul Samson Iancu, ca să ajung a le citi.

Aşteptarea mi-a fost răsplătită din plin. O dată deschise, aceste cărți nu îți mai dau răgazul de a le lăsa jos. Ai senzația că simți în ceafă răsuflarea și auzi în urechi vocea autorului.

„Multe acţiuni şi fapte din această carte s-au petrecut în realitate.

Personajele mele sunt adevărate, exact ca şi oamenii pe care îi vedeţi zilnic pe stradă şi în filmele de acţiune, exact ca şi în viaţa de toate zilele când unii oameni se iubesc şi alţii se fac că nu se cunosc.” te va avertiza autorul în cel de-al doilea volum al său.

Dar până atunci, începi călătoria alături de Sami, cum își spune, și fiul lui purtat în rucsac și pipăi inconștient în fundul buzunarului tău cei 11 dolari cu care cei doi trec granița în toamna anului ‘90, temându-te pentru viața lor.

O dată ce te-ai alăturat în această călătorie, nu mai poți da înapoi; râzi și plângi, scapi câte o înjurătură în limba țigănească și te trezești uneori, că bați prietenește pe umăr povestitorul, zicându-i: „Hei Sami, asta este prea tare, prea ireală.”

Ești însă convins, că de fapt, spui acest lucru pentru că nu vrei să îți recunoști limitarea minții tale în comparație cu cele a personajelor prezentate.

După câteva capitole, am constatat cu surprindere că dilema ce mă urmărea, era și a scriitorului Samson Iancu, adus parcă de soartă pe acest pământ tocmai ca să descopere răspunsuri la întrebările fără răspuns. În tot timpul cât te poartă prin peripeții ce îți țin respirația oprită, nu face altceva decât să le caute.

Cu ce se deosebește el, fiul tatălui său, țigan, și al mamei evreică, de ceilalți? De unde vin țiganii și de ce nu se pot adapta la un regim de viață pe care și-l doresc pentru ei și pentru copii lor? Cum pot să își păstreze libertatea care le curge prin vene, însuși izvorul vieții lor și în același timp să se înregimenteze într-o lume cu legi ce de atâtea ori se dovedesc nedrepte?

Încet, încet, prin poveștile izvorâte din propria experiență, ale țiganilor pe care i-a cunoscut, sau care le-a auzit de la cei din jurul său, autorul găsește explicații și dă răspunsuri.

Nu am să fac un rezumat al celor trei volume. Pentru fiecare capitol aș putea scrie pagini mai multe decât este el în sine, atât de profunde sunt frazele de acolo. Vreau însă, să mă opresc asupra câtorva aspecte care m-au impresionat în mod deosebit.

Scriitorul Samson Iancu își asigură astăzi traiul zilei ca bijutier în Franța, iar meseria lui este înainte de toate o pasiune. O pasiune la fel de mare ca și cea cu care își caută strămoșii sau răspunsurile la întrebări, în aparență, fără răspuns. Pentru dânsul, oamenii și pietrele prețioase sunt la fel de importante.

Nu este de loc întâmplător că fiecare capitol din primul volum începe cu descrierea unei pietre prețioase și abia apoi să facem cunoștință cu personajul. La sfârșitul poveștii, te întrebi dacă piatra s-a născut din sufletul personajului, sau sufletul lui s-a modelat asemeni pietrei.

„Strălucirea asta albă, culoarea albă perfectă, fără incluziuni străine, duritatea cea mai mare, adică duritatea 10. Perfecțiunea perfecțiunilor în pietrele cu pavilioanele tăiate în cea mai perfectă geometrie. Poate fi evaluată doar în diamantele venite din străfundul imensului univers.

     – Eu sunt țigan?

     – Tu ești român, jidan, australian?

     – Tu ești diamantul. Cu toții suntem niște diamante.

Puritatea acestor diamante nu se poate vedea niciodată la suprafață. Cu cât pătrunzi mai mult în interior, cu atât poți să-ți dai seama de identitatea și de valoarea lui. Pentru mine nu există diferențe între oameni, fiecare dintre noi este un diamant.” (Puritatea diamantelor, vol. I)

Deși își recunoaște originile, Samson Iancu se declară român, nu pentru că așa scrie pe pașaportul lui, ci pentru că inima lui bate românește. Că este așa, o dovedesc pagini întregi ale acestor cărți din care răzbate un patriotism nemăsurat, declarat firesc, cu o sinceritate copleșitoare.

„Dragă cititorule,

Am să încep partea a doua a cărţii «Ţiganii, aurul şi diamantele» cu o mică dedicaţie ţie şi celor dragi din întrega Românie.

Tu ai să plângi

Pentru sufletul meu

Sufletul meu pe care l-am vândut

Şi tu ai să înţelegi ce înseamnă să iubeşti o ţară

Aici printre străini, departe de România mea.

Tu ai să râzi de mine

Eu am să plâng

Supărat, m-am săturat

De străinătatea asta

Şi strig în noapte

După tine draga mea! România mea.

Aşa se vinde sufletul române!

Aşa a fost

Şi aşa va rămâne

Ieri, azi şi mâine

În vecii vecilor

Aşa se vinde sufletul

Ca să se nască lacrimi

Să crească florile cu apă sărată

Venite din lumină ochilor.

Te iubesc!”

Căutările lui Samson Iancu nu rămân fără răspunsuri și îți sunt împărtășite cu convingerea că ele sunt corecte, dar în același timp este aşteptată părerea ta, pentru că (nu e așa?) trăiți împreună și este firesc ca împreună să găsiți rezolvarea.

Țiganii reprezintă un mister pentru întreaga omenire. Tot ceea ce se vorbește despre țigani sunt doar supoziții, trebuie doar să vă gândiți că țiganii sunt oameni ca și dumneavoastră și nu sunt nici mai buni și nici mai răi decât dumneavoastră.

Țiganii n-au fost niciodată agresivi, sunt un popor de oameni nomazi, mereu nomazi, care oferă în schimbul libertății de a trăi, muzica și dânsul.”

Samson Iancu este un tată ce își face un țel din viață pentru a-și pregăti copilul pentru un viitor drept și cinstit.

„Toți copii mei se rotesc în jurul meu ca niște planete în jurul soarelui, se rotesc, se rotesc… Planetele au miez, au un centru magnetic, au o direcție bine stabilită de sistemul gravitațional…

Copilul meu are o șansă, sunt conștient că șansa lui sunt eu.”

   Samson Iancu este un om care știe să dăruiască și știe să ierte în numele clipei care trebuie trăită în cinste și demnitate.

   „Eu îl văd pe Dumnezeu în sufletul meu, dar mă gândesc mereu la cei din jurul meu și mă gândesc că Dumnezeu este în toți oamenii de pe Pământ…”

   Samson Iancu este un promotor al culturii, convins că doar prin cultură se poate evolua și găsi calea spre cinste.

   Samson Iancu este un căutător al pietrei filozofale și am impresia că este în posesia ei.

Nu știu cum aș putea încadra cele trei volume din „Țiganii, aurul și diamantele”. Ele pot fi în același timp cărți de ficțiune, poliţiste sau jurnale, iar unele capitole se pot transforma cu puțină muncă în adevărate scenarii ale filmelor triller.

Ca scriitură se simte bâjbâiala celui care nu are experiență (în multe locuri putând fii înlăturată de o editură care și-ar asuma responsabilitatea unui lectorat) dar care se disipează încet, încet, cu fiecare nouă pagină scrisă.

Cu siguranță, critica literară va putea găsi o mie și una de motive prin care ar putea să îl desfiinţeze.

Eu cred, însă, că Samson Iancu este un scriitor și încă unul care mustește de talent.Cum ai putea să denumești altfel un om care nu „ar putea trăi fără să scrie în fiecare zi”, așa cum singur declară?

Am convingerea că în viitoarele volume, Samson Iancu va ști să găsească tăietura corectă care să le transforme în adevărate diamante, piatră atât de dragă bijutierului Samson Iancu.

Închei aceste rânduri invitând pe toți cei care încă nu au deschis paginile acestor cărți, la o incursiune în care vor descoperi lumea; vor avea parte de o serie de aventuri, care îi vor purta alături de țiganii bulversaţi de globalizare prin Europa ultimilor douăzeci de ani, prin Cazinourile Americii dar și prin China sau Pământul Sfânt, prin lagărele de emigranți ale Germaniei și castelele franțuzești ce ascund comori, dar și în lagărele de exterminare ale țiganilor și evreilor din Germania sau Transnistria.

În același timp îi urez mult succes pe mai departe scriitorului Samson Iancu și îi mulțumesc că mi-a oferit ocazia să găsesc argumentele prin care să opresc piatra care se aruncă spre această etnie atât de concetățenii mei, românii, cât și de cei în rândurile cărora trăiesc astăzi.

Otrava ciupercii nu o vom combate până când nu vom pătrunde în adâncuri și vom găsi răspunsurile întrebărilor, în aparență fără răspuns.